Urcuş duhovnicesc la hramul Schitului Bogâltin

30.06.2019

La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin și-a cinstit ocrotitorii

✍Autor: Claudiu Românu

Cu prilejul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Schitul Bogâltin și-a sărbătorit hramul, având bucuria de a-l avea în mijlocul obștii monahale pe părintele arhimandrit Constantin Timiș - vicar eparhial, care din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie în pridvorul bisericii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei și Dumnezeiești Liturghii, vârstnici, tineri și copii au primit Sfânta Euharistie, fiind împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Numeroșii credincioși veniți din Banat, dar și din alte părți ale țării la prăznuirea hramului Schitului Bogâltin, au avut posibilitatea de a se închina la racla cu moaște adusă de la Mănăstirea Poiana Brașov, în care se găsesc părticele din Moaștele Sfinților Apostoli Petru, Pavel și Andrei.

„Bucuria sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost împlinită de prezența, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a multor credincioși, sosiți nu doar din satele învecinate, ci chiar de mai departe, alături de care, toți împreună, am prăznuit pe Sfinții Apostoli și ne-am bucurat duhovnicește de hramul mănăstirii. Mulțumim lui Dumnezeu de frumoasa comuniune, de vremea frumoasă și pentru faptul că părinții de aici de la mănăstire, în ciuda dificultății vremurilor pe care le trăim, reușesc să păstreze pe mai departe credința în Dumnezeu, tradiția vieții monahale, dar și flacăra nestinsă a rugăciunii continue”, a subliniat părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului.

La finalul Sfintei Liturghii, soborul de preoți și diaconi a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii așezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Parohiei Lăpușnicul Mare.

Schitul Bogâltin este situat într-o zonă foarte pitorească şi izvorăşte din dorinţa credincioşilor de a avea locaş binecuvântat în preajma munţilor Cornerevei unde călugării să se roage neîncetat pentru lume. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1949, construcţia schitului fiind dirijată şi executată de ctitorul Ioan Rădulescu cu sprijinul credincioşilor din Bogâltin, Cornereva şi de pe Valea Almăjului. Târnosirea bisericii s-a făcut în ziua de 8 iulie 1959 de către Mitropolitul Banatului Vasile Lăzărescu.

În anul 2008 Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeșului a schimbat destinația mănăstirii transformând-o în mănăstire de călugărițe. De la data de 1 noiembrie, odată cu plecarea maicilor la alte mănăstiri, s-a reluat firul vieţuirii monahale, prin venirea aici a părintelui ieromonah Filotei Gherman, care a fost numit stareţ, şi a părintelui Ciprian Miclea, schitul redevenind schit de călugări, aşa cum a fost încă de la întemeierea lui, în anul 1949. În prezent se derulează mai multe lucrări de renovare şi înfrumuseţare.