Uniți în post și rugăciune la Schitul Bogâltin

02.04.2019

În duminica a treia din Postul Mare Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost prezent în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor schitului Bogâltin din județul Caraș-Severin

✍Sursa: www.episcopiacaransebesului.ro

În duminica a treia din Postul Mare Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost prezent în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor schitului Bogâltin din județul Caraș-Severin. Cu această ocazie Părintele Episcop a săvârșit rânduiala tunderii în monahism pentru rasoforul Heruvim, cel care se numește după depunerea voturilor monahale, Ciprian. În continuare Preasfințitul Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. La sfintele slujbe au fost prezenți foarte mulți credincioși, iar răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Ne-am bucurat foarte mult că astăzi au venit foarte mulți credincioși la acest așezământ monahal, s-au împărtășit cu Sfintele Taine și credem că au înțeles cuvântul Mântuitorului din Evanghelia de astăzi: Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Acest cuvânt l-a rostit Mântuitorul penttru mulțimile care Îl ascultau în vremea aceea, dar îl rostește și pentru noi cei care ne asumăm în aceste vremuri atât viața monahală, cât și viața de familie. Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne ajute să purtăm crucea vieții cu demnitate și responsabilitate, să parcurgem în continuare calea postului, acest urcuș spre Înviere”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Schitul Bogâltin are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și a luat fiinţă din dorinţa credincioşilor de a avea un locaş monahal în preajma munţilor Cornerevei, unde călugării să se roage neîncetat pentru lume.

„Acest schit este ctitoria credincioșilor harnici, darnici și gospodari din această zonă și de aceea credem că și obștea monahală de aici va spori atât din punct de vedere numeric cât și spiritual și gospodăresc, pentru că au receptivitate din partea credincioșilor, dar și a autorităților locale. De asemenea, credem că aici viețuitorii vor defini și vor reînvia viața spirituală în acest colț al Eparhiei Banatului de Munte”, a mai spus Părintele Episcop.

Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1949, construcţia schitului fiind dirijată şi executată de ctitorul Ioan Rădulescu cu sprijinul credincioşilor din Bogâltin, Cornereva şi de pe Valea Almăjului. În prezent se derulează mai multe lucrări de renovare şi înfrumuseţare a acestui sfânt locaş, sub purtarea de grijă a părintelui stareț Filotei Gherman.