Uniți în post și rugăciune în Parohia Cornereva

09.12.2018

În Duminica a 27-a după Rusalii, numeroși credincioși au participat, uniți în post și rugăciune, la Taina Sfântului Maslu, oficiată în Parohia Cornereva

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Aflându-ne în perioada Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, numeroși credincioși au participat prin numărul impresionant, pentru a cere de la "Doctorul trupurilor și al sufletelor noastre", tămăduire trupească și mai ales sufletească, fiind prezenți în Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Cornereva, Protopopiatul Băile Herculane, unde s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, de către părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane și preot paroh al Parohiei Domașnea, împreună cu un sobor de preoți format din părintele Nectarie Câșlariu de la Mănăstirea Băile Herculane, părintele Bogdan Belu din Parohia Bârza, părintele Pavel Găină din Parohia Pecinișca, părintele Constantin Bârdeanu - preot misionar, slujitor al filiei Ramna și părintele paroh Nicolae Valușescu.

Părintele Dumitru Stăniloaie spunea că, "Taina Sfântului Maslu, este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor". Epistola Sfântului Apostol Iacob este cea care atestă originea practică a Tainei Sfântului Maslu, atunci când Apostolul vorbeşte de vindecarea celor bolnavi prin "rugăciunea credinţei": "De este cineva bolnav să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui" (Iac.5, 15). Înţelegem prin aceste cuvinte că vindecarea bolnavului constă în credinţa sa în Dumnezeu, unită cu rugăciunea preoţilor şi chiar faptul că bolnavul cheamă preoţii să se roage pentru el implică credinţa lui în lucrarea lui Dumnezeu, "Doctorul sufletelor și al trupurilor", prin aceasta făcând-o lucrare a Harului lui Dumnezeu cu scopul de a-l vindeca (sufletește și trupește) și întări pe om.

Spre final, părintele Nectarie Câșlariu a ținut un bogat cuvânt de învățătură credincioșilor, vorbind despre importanța Tainei Sfântului Maslu, iar părintele paroh a mulțumit soborului preoțesc și tuturor credincioșilor prezenți.