Simona Halep a primit Crucea Patriarhală

18.07.2019

Joi, 18 iulie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române

✍Sursa: www.basilica.ro

Joi, 18 iulie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale.

„Simona este pentru mulți tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenței și speranței. Ne bucurăm să scoatem în evidență că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susținut, prin efort constant. Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat. Vă dorim ani mulți, cu sănătate și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu!", a precizat Preafericitul Părinte Daniel - Patriarhul României.

Câștigătoarea turneului de la Wimbledon a mulțumit pentru distincția primită mărturisind că este onorată și în același timp foarte emoționată. „Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc. Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!", a afirmat Simona Halep.

Pe lângă Crucea Patriarhală, Simona Halep a primit de la Patriarhul Daniel o Biblie „Centenar”. La eveniment au fost prezenți atât părinții Simonei Halep și alți apropiați ai campioanei, cât și consilieri patriarhali, clerici, ostenitori ai Reședinței Patriarhale.

Ce este Crucea Patriarhală?

Crucea Patriarhală este „rezultatul unui simț profund al simbolului instituțional pe care îl deținea Patriarhul Miron”, a semnalat actualul patriarh al României.

Patriarhul Miron Cristea a instituit Crucea Patriarhală, înscrisă ca însemn heraldic special în Stema Patriarhiei Române, aprobată prin Legea nr. 70, votată în Senatul României la 28 martie 1928, în Adunarea Deputaţilor la 6 aprilie 1928 şi promulgată prin Decretul Regal nr. 1.148 din 25 aprilie 1928, publicat în „Monitorul oficial”, Partea I, nr. 96 din 3 mai 1928.