Sărbătoarea Înălțării Domnului prăznuită la Băile Herculane

07.06.2019

Numeroși credincioși din Băile Herculane au fost prezenți joi în Biserica „Schimbarea la Față”, prăznuind Înălțarea Domnului

✍Autor: Claudiu Românu

Numeroși credincioși din Băile Herculane au participat joi la săvârșirea slujbei Utreniei și a Sfintei Liturghii de către părintele Marius Dănănău și părintele Constantin Cilibia, în Biserica „Schimbarea la Față”, unde au prăznuit Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de învățătură, părintele Constantin Cilibia a vorbit despre Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer: „Praznicul Înălţării Domnului revarsă peste cei cucernici binecuvântare şi bucurie. Aşa trebuie să ni-L imaginăm pe Hristos şi aşa trebuie zugrăvit în icoane: binecuvântând şi izvorând bucurie. Nu ca pe un păstor încruntat, cu mâna ridicată ameninţător asupra bieţilor muritori, ci ca pe un prieten apropiat, cald şi iubitor.”, a subliniat părintele Constantin Cilibia.

La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc, deoarece prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.