Săptămână duhovnicească în Parohia Eftimie Murgu

01.04.2019

În săptămână a 3-a din Postul Mare, în Parohia Eftimie Murgu din Protopopiatul Băile Herculane s-a desfășurat frumosul obicei al serilor duhovnicești, în cadrul cărora la invitația părintelui paroh Răzvan Rădoi au participat cuvioși și cucernici preoți

✍Autor: Claudiu Românu

În săptămână a 3-a din Postul Mare, în Parohia Eftimie Murgu din Protopopiatul Băile Herculane s-a desfășurat frumosul obicei al serilor duhovnicești, în cadrul cărora la invitația părintelui paroh Răzvan Rădoi au participat cuvioși și cucernici preoți. Săptămâna a început luni seara prin Acatistul Bunei Vestiri, săvârșit de preotul paroh, care a susținut cateheza cu titlul „Maica Domnului - mijlocitoare între om și Dumnezeu”.

Marți seara, în mijlocul credincioșilor a fost părintele Petrică Zamela de la Așezământul monahal-social Țara-Almăjului, s-a săvârșit slujba Vecerniei, iar la sfârșit părintele a vorbit credincioșilor despre post și importanța lui în viața creștinului. Miercuri s-a săvârșit slujba Aghiasmei Mici, alături de părintele Nicolae Băcilă de la Parohia Bănia, care a prezentat cateheza cu titlul „Sfânta Treime, combaterea ereziilor trinitare la primele Sinoade Ecumenice”.

În ziua de joi, în mijlocul credincioșilor din Parohia Eftimie Murgu a fost preacuviosul părinte stareț Filotei Gherman de la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bogâltin, care împreună cu părintele paroh au săvârșit Vecernia Mare unită cu slujba Litiei, iar părintele stareț a vorbit foarte frumos despre cum Dumnezeu Se descoperă oamenilor prin rugăciune.

În seara de vineri, credincioșii s-au rugat împreună cu părintele Pavel Iovănescu de la Parohia Prilipeț, săvârșindu-se Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, iar la sfârșit părintele a prezentat referatul cu tema ”Ispitele și izbăvirea de ele prin învățăturile Sfinților Părinți”. Fiindcă cei trecuți la Domnul nu vor fi uitați niciodată, în ziua de sâmbătă, după ce s-a săvârșit slujba Vecerniei, părintele paroh Răzvan Rădoi a oficiat parastasul de obște și pomenirea celor adormiți.

Toată săptămâna a fost încununată duminică seara, în Biserica „Înălțarea Domnului” din Eftimie Murgu, acolo unde s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, la care au participat un număr mare de credincioși și un frumos sobor de preoți, împreună rugându-se lui Dumnezeu să tămăduiască rănile sufletești și trupești. La final, părintele Petrică Zamela a vorbit credincioșilor despre „Sfânta Cruce, punte de pe pământ la cer și de la moarte la viață”.