Părintele athonit Damaschin de vorbă cu credincioșii din Banatul Montan

17.04.2019

Timp de trei zile în Episcopia Caransebeșului a poposit părintele Schimonah Damaschin Grigoriatul de la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos

✍Sursa: www.episcopiacaransebesului.ro

Timp de trei zile în Episcopia Caransebeșului a poposit părintele Schimonah Damaschin Grigoriatul de la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos. El a venit la invitația tinerilor din Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte ca să susțină câteva conferințe în mai multe localități din județul Caraș-Severin. Părintele Damaschin, grec la origine, este un bun cunoscător al limbii române pentru că a vizitat de opt ori România, unde a cunoscut foarte mulţi duhovnici de la mănăstirile noastre. Este cunoscut pentru cei peste 25 de ani de misiune ortodoxă în rândul africanilor și pentru cei peste 35 de ani de monahism în Muntele Athos.

Șirul de întâlniri cu părintele Damaschin a debutat sâmbătă, 13 aprilie, la Teatrul Vechi din Oravița, au continuat duminică, 14 aprilie, la Caransebeș, în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” și s-au încheiat luni, 15 aprilie, la Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța”. Părintele Damaschin a povestit credincioșilor cărășeni din experiența sa de monah în muntele Athos, dar și despre misiunea pe care o desfășoară în Africa. Monahul atonit face misiune în țări africane precum Congo, Burundi, Rwanda, Uganda. El a răspuns și la întrebările pe care i le-a adresat publicul foarte numeros din toate locațiile unde a susținut conferințele.

„Am dorit să transmit un gând de bucurie în special tinerilor care vor numai succese în viața lor, dar încercările și ispitele sunt multe, de aceea soluția este Biserica Ortodoxă prin Sfintele Taine și sfatul părintelui duhovnic. Oamenii de aici au primit cu multă bucurie cuvintele de învățătură pe care le-am spus, acest lucru l-am văzut pe chipurile lor, iar mie îmi dă multă bucurie și nădejde că sămânța a căzut în inimile lor, nu afară. Unde fac eu misiune în Africa oamenii sunt triști și disperați, nu au mângâiere, dar unde este Biserica Ortodoxă acolo oamenii sunt plini de bucurie și de pace”, a concluzionat părintele athonit.

Părintele Damaschin a tradus mai multe cărți din limba greacă în limba swahili pentru comunitățile ortodoxe din Africa. Este și un apropiat al poporului român, dovadă fiind faptul că a învățat limba română din gragoste pentru poporul nostru și a tradus mai multe cărți din limba română în limba greacă.

Luni la Reșița a interpretat și Axionul în limba swahili, părintele fiind și un bun protopsalt. Conferințele organizate de tinerii atoriști au fost sprijinite de Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian.