Începutul unui nou an bisericesc la Băile Herculane

02.09.2019

În Duminica a 11-a după Rusalii, la începutul unui nou an bisericesc, numeroși credincioși au participat la slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii în Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane

✍Autor: Serviciul Protopopesc

La începutul unui an nou bisericesc, în Duminica a 11-a după Rusalii, numeroși credincioși, printre care și credincioși sosiți la tratament balnear atât din țară cât și din străinătate, au fost prezenți în Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, participând la slujba Utreniei și la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujbele religioase au fost oficiate de către părintele Marius Dănănău - secretar al Protopopiatului Băile Herculane, părintele Constantin Cilibia, părintele Nicolae Pereș și părintele Vasile din Bistrița Năsăud. În cadrul Sfintei și Dumnezeiești Liturghii, numeroși credincioși, printre care tineri și copii, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar la final, credincioșii prezenți au fost miruiți și au primit anafură.

Cuvântul de învățătură a fost susținut de către părintele Marius Dănănău, care a tâlcuit Sfânta Evanghelie din această duminică, dar cu prilejul începerii unui nou an bisericesc, a îndemnat pe toți credincioșii să fie pace și să ne iubim unii pe alții: „Să fie pace și unitate în Biserica lui Hristos, iar noi să ne întărim în harul lui Dumnezeu, în sfințenie, în iubire, în smerenie, în cunoașterea lui Dumnezeu cea adevărată și sfântă. Să fie pace și bunăvoire în această țară, pe tot parcursul anului bisericesc care începe astăzi, să trăim și noi, românii, în cinste, în demnitate și fidelitate față de Dumnezeu și față de strămoșii și martirii noștri creștini, și să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită.”

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului. Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.