Duminica Tuturor Sfinților la Băile Herculane

24.06.2019

La Sărbătoarea Tuturor Sfinților, numeroși credincioși au pășit în Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, participând la slujba Utreniei și la Sfânta Liturghie

✍Autor: Claudiu Românu

În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, numeroși credincioși au fost prezenți în Biserica „Schimbarea la Față” din orașul stațiune, participând la slujba Utreniei și la Sfânta Liturghie, săvârșite de către părintele Marius Dănănău, părintele Constantin Cilibia și părintele Nicolae Pereș. Aflându-ne în Postul Sf. Ap. Petru și Pavel, în cadrul Sfintei și Dumnezeiești Liturghii, un număr de credincioși copii, tineri și vârstnici s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele Marius Dănănău a rostit un cuvânt bogat de învățătură: „Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Prin aceasta se arată că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor. Dacă nu serbăm Duminica Tuturor Sfinţilor imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, nu înţelegem deplin nici lucrarea Duhului Sfânt în lume şi nici rostul Bisericii lui Hristos, şi anume sfinţirea oamenilor. Sfințenia nu este rezervată doar pentru o categorie de oameni, ea nu este un privilegiu, ci este o posibilitate pentru fiecare dintre noi.”

La final, credincioșii prezenți au fost miruiți și au primit anafură.