Domașnea - moment important în viața comunității

17.06.2019

Vineri, 5 iulie 2019, credincioșii din Parohia Domașnea prăznuiesc hramul bisericii (ruga satului), pe Sfântul Cuvios Atanasie al Athonului

✍Autor: Claudiu Românu

Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, cunoscut ca un slujitor și tămăduitor al bolnavilor, va fi cinstit și în Episcopia Caransebeșului, în Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, vineri, 5 iulie, începând cu ora 9.30, în Biserica „Sfântul Atanasie Athonitul” din Domașnea, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu părintele protopop Iosif Frenț și cu un sobor de preoți și diaconi.

Ruga satului reprezintă un moment important în viața comunității noastre și de asemenea a multor altor comunități din zona Banatului. Este momentul când sărbătorim hramul bisericii din localitate, reprezentând un moment de reîntoarcere la tradiție, de sărbătoare și de reîntâlnire.

Un aspect inedit îl constituie faptul că biserica parohiei Domașnea are ca ocrotitor pe Sfântul Atanasie al Athonului, fiind singura parohie din Eparhia Caransebeșului cu acest hram. Documentele menţionează că acest hram a fost atribuit de către episcopul sârb Maxim Minulovici, care a binecuvântat biserica în data de 5 iulie 1833, în ziua prăznuirii sfântului athonit.

Biserica din Domașnea s-a zidit între anii 1807-1817. Declarată de către venerabilul istoric Nicolae Iorga, biserică monument istoric naţional, edificiul eclezial din Domașnea străjuiește înălţimea „Ciregăului” deasupra Văii Timișului, care brăzdează munţii Banatului. Sfântul locaș a fost târnosit în anul 2010 de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Bucuria acestei sărbători însemnate în viața comunității continuă spre orele serii, prin participarea la programul muzical, desfășurat pe „terasa” comunei Domașnea, în fața bisericii ortodoxe.