Bucurii de vacanță pentru tinerii din Parohia Verendin

12.07.2019

În perioada 9-12 iulie 2019, proiectul „Tabăra din Inima Satului” s-a desfășurat în Parohia Verendin din Protopopiatul Băile Herculane 

✍Autor: Departamentul de Tineret

În perioada 9 - 12 iulie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, satul Verendin din județul Caraș-Severin a găzduit cea de-a șaptea tabără organizată prin programul „Tabăra din Inima Satului” de către Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul de Tineret.

Participanți ai acestei tabere au fost un număr de 23 tineri cu vârste cuprinse în 13 și 20 ani, în mijlocul cărora, timp de patru zile, voluntari și formatori sosiți de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin au poposit aducând cu ei diverse și frumoase activități și ateliere. Printre cele mai importante ateliere care au fost organizate în cadrul acestei tabere se numără atelierul de dezvoltare personală, coordonat de către doamna profesor Nicoleta Marcu.

„Tinerii care s-au înscris în această tabără sunt exclusiv adolescenți, chiar și studenți. Am abordat cu mare implicare atelierul de dezvoltare personală pentru că este o nevoie a vârstei lor de autocunoaștere și de răspuns la unele întrebări pe care și le pun. Am întâlnit aici tineri deschiși care s-au implicat în toate activitățile pe care le-am propus, am ales exerciții interactive și am parcurs etapele de dezvoltare personală, de la autocunoaștere la gestionarea emoțiilor dureroase și dezvoltare socială, de la îmbunătățirea relaționării cu cei din jur până la dezvoltarea cognitivă, adică dorința de a-și atinge potențialul maxim, iar de aici s-au născut exerciții deosebite și am aflat răspunsuri inedite de la ei”, a subliniat Nicoleta Marcu.

În cadrul taberei au mai fost organizate și atelierul de educație pentru viață, coordonat de către Alexandra Nadane, președintele Asociației „România pentru viață”, precum și sesiunile de discuții și dezbateri pe anumite subiecte de actualitate care preocupă societatea tânără din zilele de astăzi.

La toate acestea se mai alătură într-un chip armonios atelierele de teambuilding și de comunicare prin intermediul cărora tinerii învață să comunice, să colaboreze și să se consolideze ca și grup, insistând asupra trăirilor, a legăturilor și a emoțiilor pe care le simt, precum și serile tematice, cum ar fi seara folclorică al cărei scop este acela de a descoperi și a transmite mai departe specificul, istoricul, tradiția și obiceiul fiecărui sat.

„Tabăra din Inima Satului” organizată în parohia Verendin cu sprijinul primăriei și a școlii este cea de-a patra tabără organizată în protopopiatul Băile Herculane, la care participă tineri ce doresc să cunoască ce înseamnă cu adevărat tinerețea în Biserică și care primesc cu entuziasm și încântare toate oportunitățile de voluntariat și de implicare în comunitatea lor, dar și în viața de societate.